Printre regulile de circulat cu metroul ar trebui sa se introduca si: "Obligatoriu un dus pe zi si folosirea unui deodorant".
Din pacate aplicarea (enforcement) unei astfel de reguli apartine utopiei. Cum sa suporte un cost in plus nespalatii care utilizeaza metroul? Produc o externalitate negativa si un stimulent negativ (disincentive) pt decent mirositori, deci ar trebui sa suporte un cost in plus. Conform teoriei clasice.
Dar cum s-ar aplica asta? Sa controleze paznicii axilele calatorilor? S-ar putea introduce niste detectoare, un fel de porti care sa nu permita trecerea urat mirositorilor. De fapt i-as lasa sa treaca, doar ca in momentul in care senzorul ar detecta un miros peste limita admisa, l-as face sa emita niste semnale luminoase. Fara sunet, ca sa nu stresam nevinovatii. Rusinea de a fi detectat ca urat mirositor ar tr sa functioneze destul de bine ca stimulent pt utilizarea sapunului si deo-roll-ului.
Conform altei scoli, oamenii vor ajunge la un compromis mutual avantajos prin negociere si o retea de stimulente, nu printr-un cost suplimentar indus celui care produce externalitati nedorite. Exista o finalitate pragmatica la contextul asta? Ce as putea sa-i ofer nespalatului ca sa-l conving sa se spele, ceva care sa valoreze pt noi cam cat neplacerea mirosului urat, iar pt el sa valoreze suficient cat sa-l faca sa se spele. Nu-mi dau seama. Am o crampa la imaginatie.
Alte idei...
marți, 20 iulie 2010
marți, 11 mai 2010
The Mind - frontal nudity of your true self
Hamlet (The Wooster Group)
Tonight I feel less than uninspired; paraphrasing Shakespeare, my life "is out of joint". Still, what better night to write about a tormented soul like Hamlet? So I try to put down a few words about the show I saw last night; actually it has not been a show, but a comprehensive life-questioning experience; for the "receptives", maybe a life changing one.
I went with misconceptions. I had read that it is a Postmodern Hamlet. Phew, I said to myself, another stupid Postmodern crazy stuff. A New-York-ish experimental stage-put of Hamlet linked to the Richard Burton 1964 one... Come again? I said: an unimaginative virtuoso show off!
Like an extremely dry wine, this play was not sweet but incredibly effective and necessarily not pleasant. The performance was very analytical, complex, without affect, absolutely no emotion permitted, clinical, stentorian, icy. These cold means were instrumental for the spectator to experience the real flow of consciousness of characters, and especially of Hamlet. Indeed our minds are so cruel with ourselves and with others; so sharp in judgment. Our mind is playing incessantly an intricate, fragmented game. This sense of fragmentation is overwhelming in the show. Yes, a la Postmodernist deconstructivism, but also this fragmentation alludes to a very human process, I am referring to how we run from one thought to another without a self-evident and ready sense of purpose, how we construct in and from total chaos our arguments that lead to action. All these are ephemeral, along with us, all shadows! I am referring to the insanity, scariness of our minds and also to the dignified image of our sharp, relentless, powerful razor-minds (again). The futility of our thoughts given our finitude makes our minds that sharp and without pity for us and for others. Our mortality gives power to our mind. And vice versa, its power makes us think more intensely and with no compassion about death. They complement each other perfectly. This strong fuzziness of the play, replicating a real stream of consciousness, is also an un-escapable "feeling" for the reader of Shakespeare.
The New York group made me experience first and foremost the Anglo-Saxon ethos. We are lashed senselessly with hundreds of stimuli in order to provoke thinking on the edge, the edge of life. Discard the beautiful and comfortable "clothes" of every day life and leave your naked self to confront your unembellished judgment - frontal nudity of your true self.
In the end I want to make a few provincial meta-comments, cause we are really very far away from the center. In a Postmodern way, that is not to be blamed. However, I felt it like a huge handicap last night. We would never (I feel tonight) attain this kind of effectiveness and professionalism in theatre or in any other domain. Like I said, it is an undeniable difference in ethos and structure, but it stays also with the set standards. We would not think to set them that high; not that we would think them unreachable, but we would not have the concept of such high level.
Don't read a self-help story (that is book?!) this week. Get money from friends and go to NY to see the play if you haven't in Bucharest last week! And if you get there, never leave.
Tonight I feel less than uninspired; paraphrasing Shakespeare, my life "is out of joint". Still, what better night to write about a tormented soul like Hamlet? So I try to put down a few words about the show I saw last night; actually it has not been a show, but a comprehensive life-questioning experience; for the "receptives", maybe a life changing one.
I went with misconceptions. I had read that it is a Postmodern Hamlet. Phew, I said to myself, another stupid Postmodern crazy stuff. A New-York-ish experimental stage-put of Hamlet linked to the Richard Burton 1964 one... Come again? I said: an unimaginative virtuoso show off!
Like an extremely dry wine, this play was not sweet but incredibly effective and necessarily not pleasant. The performance was very analytical, complex, without affect, absolutely no emotion permitted, clinical, stentorian, icy. These cold means were instrumental for the spectator to experience the real flow of consciousness of characters, and especially of Hamlet. Indeed our minds are so cruel with ourselves and with others; so sharp in judgment. Our mind is playing incessantly an intricate, fragmented game. This sense of fragmentation is overwhelming in the show. Yes, a la Postmodernist deconstructivism, but also this fragmentation alludes to a very human process, I am referring to how we run from one thought to another without a self-evident and ready sense of purpose, how we construct in and from total chaos our arguments that lead to action. All these are ephemeral, along with us, all shadows! I am referring to the insanity, scariness of our minds and also to the dignified image of our sharp, relentless, powerful razor-minds (again). The futility of our thoughts given our finitude makes our minds that sharp and without pity for us and for others. Our mortality gives power to our mind. And vice versa, its power makes us think more intensely and with no compassion about death. They complement each other perfectly. This strong fuzziness of the play, replicating a real stream of consciousness, is also an un-escapable "feeling" for the reader of Shakespeare.
The New York group made me experience first and foremost the Anglo-Saxon ethos. We are lashed senselessly with hundreds of stimuli in order to provoke thinking on the edge, the edge of life. Discard the beautiful and comfortable "clothes" of every day life and leave your naked self to confront your unembellished judgment - frontal nudity of your true self.
In the end I want to make a few provincial meta-comments, cause we are really very far away from the center. In a Postmodern way, that is not to be blamed. However, I felt it like a huge handicap last night. We would never (I feel tonight) attain this kind of effectiveness and professionalism in theatre or in any other domain. Like I said, it is an undeniable difference in ethos and structure, but it stays also with the set standards. We would not think to set them that high; not that we would think them unreachable, but we would not have the concept of such high level.
Don't read a self-help story (that is book?!) this week. Get money from friends and go to NY to see the play if you haven't in Bucharest last week! And if you get there, never leave.
duminică, 25 aprilie 2010
A single man - a boring man
Primul film al lui Tom Ford ii seamana leit: batos, pedant, cu mult stil, hedonist, fara sa treaca de zona confortului desi are pretentii c-o face.
Se vrea povestea dramei pe care o traieste Colin Firth: moartea partenerului de viata. De fapt primim o bijuterie stilistica si, ca orice bijuterie, ne pastreaza la suprafata. Privitorul e marcat de filigranul si minutia fiecarui detaliu si uita motivul anxietatii. Deci probabilitatea sa avem revelatia finititudinii si fragilitatii privind o bijuterie e zero. Initiativa fordiana e auto-anulanta, iar premisele gresite. Firth traieste intr-un cocon magnific (casa impecabila, haine impecabile, barbati bronzati impecabil cu pectorali sculptati etc, etc), dar e un univers al obiectelor frumoase si atat. Suna a gol. Frumosul, in starea lui cea mai de jos: dragutul, dragalasul, finutul, e rege. Confortul e valoarea suprema. Colin Firth ajunge sa ne amuze pana si in pregatirea sinuciderii. Lasa o nota despre cum sa-i fie legata cravata "pe ultimul drum": in nod Windsor. Nu-si gaseste pozitia cea mai confortabila in care sa-si traga un glont in cap. Tom Ford e ca o florareasa. Iubeste florile. Dar faptul ca traieste printre ele, inconjurat de frumosul pe care-l vinde, nu-i asigura atingerea vreunui nivel artistic oarecare. Comparatia cu florareasa nu e intamplatoare, Ford chiar are o sensibilitate tipic feminina, dar doar atat.
Firth si Julianne Moore sunt bineinteles foarte buni. Firth balanseaza intre apolinic si dionisiac, trece cu usurinta de la raceala si distanta, la o apropiere si caldura care-ti taie respiratia. Moore e grafica si retinuta sau foarte feminina si pasionala. Simti in fiecare gros plan cat de delicata si vulnerabila e.
A Single Man, ca idee si maniera, seamana mult cu The Hours, dar e de cateva ori mai slab.
Se vrea povestea dramei pe care o traieste Colin Firth: moartea partenerului de viata. De fapt primim o bijuterie stilistica si, ca orice bijuterie, ne pastreaza la suprafata. Privitorul e marcat de filigranul si minutia fiecarui detaliu si uita motivul anxietatii. Deci probabilitatea sa avem revelatia finititudinii si fragilitatii privind o bijuterie e zero. Initiativa fordiana e auto-anulanta, iar premisele gresite. Firth traieste intr-un cocon magnific (casa impecabila, haine impecabile, barbati bronzati impecabil cu pectorali sculptati etc, etc), dar e un univers al obiectelor frumoase si atat. Suna a gol. Frumosul, in starea lui cea mai de jos: dragutul, dragalasul, finutul, e rege. Confortul e valoarea suprema. Colin Firth ajunge sa ne amuze pana si in pregatirea sinuciderii. Lasa o nota despre cum sa-i fie legata cravata "pe ultimul drum": in nod Windsor. Nu-si gaseste pozitia cea mai confortabila in care sa-si traga un glont in cap. Tom Ford e ca o florareasa. Iubeste florile. Dar faptul ca traieste printre ele, inconjurat de frumosul pe care-l vinde, nu-i asigura atingerea vreunui nivel artistic oarecare. Comparatia cu florareasa nu e intamplatoare, Ford chiar are o sensibilitate tipic feminina, dar doar atat.
Firth si Julianne Moore sunt bineinteles foarte buni. Firth balanseaza intre apolinic si dionisiac, trece cu usurinta de la raceala si distanta, la o apropiere si caldura care-ti taie respiratia. Moore e grafica si retinuta sau foarte feminina si pasionala. Simti in fiecare gros plan cat de delicata si vulnerabila e.
A Single Man, ca idee si maniera, seamana mult cu The Hours, dar e de cateva ori mai slab.
vineri, 16 aprilie 2010
Lectie de caracter
-Elisabeth Leonskaja la Ateneu pe 8 aprilie, concertele nr. 1&2 pentru pian si orchestra de Brahms-
Am mers pentru nume si pentru ca (aproape) a fost pupila/prietena lui Sviatoslav Richter. Doamna Leonskaja a interpretat muzica sferelor foarte retinut, introspectiv fara sa fie autista, foarte serios, neliric. Deloc hedonista, deloc post-moderna. N-a facut parada de o expresivitate exagerata si facila.
La final n-am putut sa strig "bravo!". Cred ca n-avea nevoie si nu-si dorea. Prin arta ei ne spunea: abtineti-va de la expresia bruta, nu va exteriorizati, exhibati, la limita exhibiotionati placerea, fie ea si brahmsiana. E vulgar. Interiorizati si sublimati intr-un alt sens starile. Fata ei spunea acelasi lucru. Seamana cu Charlotte Rampling, cu pometi proeminenti, mandibula de asemenea, ochi albastri reci si ucigatori, parul drept dar cu un anumit volum. Toate proportiile erau sculpturale.
Ca la orice concert mare, n-a fost bis. O sala intreaga a plecat acasa transfigurata de Brahms. Cine spune ca arta mare nu creeaza caractere s-a razgandit pe 8 aprilie.
Am mers pentru nume si pentru ca (aproape) a fost pupila/prietena lui Sviatoslav Richter. Doamna Leonskaja a interpretat muzica sferelor foarte retinut, introspectiv fara sa fie autista, foarte serios, neliric. Deloc hedonista, deloc post-moderna. N-a facut parada de o expresivitate exagerata si facila.
La final n-am putut sa strig "bravo!". Cred ca n-avea nevoie si nu-si dorea. Prin arta ei ne spunea: abtineti-va de la expresia bruta, nu va exteriorizati, exhibati, la limita exhibiotionati placerea, fie ea si brahmsiana. E vulgar. Interiorizati si sublimati intr-un alt sens starile. Fata ei spunea acelasi lucru. Seamana cu Charlotte Rampling, cu pometi proeminenti, mandibula de asemenea, ochi albastri reci si ucigatori, parul drept dar cu un anumit volum. Toate proportiile erau sculpturale.
Ca la orice concert mare, n-a fost bis. O sala intreaga a plecat acasa transfigurata de Brahms. Cine spune ca arta mare nu creeaza caractere s-a razgandit pe 8 aprilie.
miercuri, 7 aprilie 2010
Ces nymphes, je les veux perpetuer
Primul spectacol la opera: L'apres-midi d'un faune...am mers cu scoala prin clasa a cincea...am plecat inca "assoupi(e) de sommeils touffus", dar revelatia era f aproape.
Probabil profa care ne-a dus nu stia nici poemul lui Mallarme, nici muzica lui Debussy si nici interpretarea controversata a lui Nijinski...sau poate n-o creditez suficient...poate intr-un elan de o poezie neobisnuita unei profe de bio a incercat sa ne ofere o lectie/explicatie subversiva/sublimata artistic si nu din registrul familiar ei...ar fi mai interesant daca a fost asa...if so, plecaciuni!
Probabil profa care ne-a dus nu stia nici poemul lui Mallarme, nici muzica lui Debussy si nici interpretarea controversata a lui Nijinski...sau poate n-o creditez suficient...poate intr-un elan de o poezie neobisnuita unei profe de bio a incercat sa ne ofere o lectie/explicatie subversiva/sublimata artistic si nu din registrul familiar ei...ar fi mai interesant daca a fost asa...if so, plecaciuni!
luni, 15 martie 2010
Shakespeare - A Sonnet
Canst thou, O cruel! say I love thee not,
When I against myself with thee partake?
Do I not think on thee, when I forgot
Am of myself, all tyrant, for thy sake?
Who hateth thee that I do call my friend?
On whom frown'st thou that I do fawn upon?
Nay, if thou lour'st on me, do I not spend
Revenge upon myself with present moan?
What merit do I in myself respect,
That is so proud thy service to despise,
When all my best doth worship thy defect,
Commanded by the motion of thine eyes?
But, love, hate on, for now I know thy mind;
Those that can see thou lovest, and I am blind.
(Sonnet #149)
What an incredible combination of frank, up-front approach (very Anglo-Saxon) and poetry!
When I against myself with thee partake?
Do I not think on thee, when I forgot
Am of myself, all tyrant, for thy sake?
Who hateth thee that I do call my friend?
On whom frown'st thou that I do fawn upon?
Nay, if thou lour'st on me, do I not spend
Revenge upon myself with present moan?
What merit do I in myself respect,
That is so proud thy service to despise,
When all my best doth worship thy defect,
Commanded by the motion of thine eyes?
But, love, hate on, for now I know thy mind;
Those that can see thou lovest, and I am blind.
(Sonnet #149)
What an incredible combination of frank, up-front approach (very Anglo-Saxon) and poetry!
joi, 18 februarie 2010
Night cruising for my joy and pleasure on YouTube
Feeling so fucking depleted tonight...maximum I can do is sit in front of my desktop and stare. I guess tiredness can be a substitute for ganja. I'm inept, zero brain activity.
YouTube is a decent companion when you're dead, couldn't ask for more, couldn't cope with more. Introducing:
YouTube is a decent companion when you're dead, couldn't ask for more, couldn't cope with more. Introducing:
- Moondog, a minimalist composer, from the same music family as Philip Glass. You probably know this remixed by Mr. Scruff. It was written by Moondog in memoriam Charlie "Bird" Parker
- A great mash-up Radiohead + Dave Brubeck (Take five)
- And one from out of space from Kid Koala, a Dixieland style song remixed: Mind-blowing...That's if you have a mind to blow away tonight.
duminică, 14 februarie 2010
Sex fara orgasm
Restaurant - hotel ChristinaArata bine pozele dar nu m-au impresionat nici gustul, nici locul in sine. Ce sa mai: bucatarie fusion!! Of-of, mai-mai!
Bucatarul e un chef din Mauritius, Verdish Purdassee. Arata f. sic, mai ca ziceai ca e mascota locului, nu bucatarul.
Meniu:
- antreu: creveti 3 traditii Nota: 2 din 5
- supa de fructe de mare bouillabaise - am inteles de la un amic ca e originara din Marsilia, unde se pregateste cu peste. Era initial o mancare a saracilor, acum e aproape o delicatesa. Nota 2 din 5
- platou de peste si fructe de mare (poza din stanga): somon, creveti, scoici, calamar, andive, orez, mazare, ceapa verde si broccoli. Nota 3 din 5
- desert: briosa de ciocolata cu miez de ciocolata calda (vezi poza). Nota 2 din 5
- vinuri: Sarba, Sauvignon blanc, Feteasca alba si Riesling, toate de la Crama Girboiu. Nota 2.5 din 5
Cz: no vibe, restaurant pt snobi
P.S. (adica later edit :) )
1. am uitat sa va povestesc ca muzica a fost incredibila, cel putin la inceput: 3-4 melodii de la Bjork. Primul loc public in care aud Bjork.
2. m-am simtit ca la nunta. Felurile de mancare veneau dupa o ora de asteptare. Daca vedeti cate feluri au fost veti ajunge la cz corecta ca am stat acolo de la 7 seara la 24:00, ca antreul a venit dupa 2h :)))
vineri, 12 februarie 2010
Amjad si Lisabona
acorduri dintr-o melodie mi-au amintit de david lang...care mi-a amintit de la la la human steps si spectacolul lor, amjad...spectacol pe care l-am vazut la Lisabona anul trecut in februarie...
din trimitere culturala in alta trimitere la fel de culturala a ajuns sa mi se faca dor de Lisabona.
urmeaza o paranteza de denigrare firefox. pt cei care iubesc neconditionat browser-ul asta sau ce naiba o fi, sariti paranteza. tocmai ce mi s-a inchis firefox si-am pierdut tot ce scrisesem in post. nu stiam ca si firefox-ul poate sa se comporte atat de impredictibil :( tocmai cand gasisem ritmul potrivit. paranthesis over.
fragmentul de pe youtube este dintr-un alt spectacol al la la la human steps, "amelia". la la la human steps e o companie de dans contemporan canadiana. reinterpreteaza tehnicile baletului clasic pana aproape de scamatorie. se misca extrem de repede cu o agilitate si un control al miscarilor supra-umane.
dincolo de tehnica, amjad ramane unul din cele mai bune specatacole pe care le-am vazut. muzica, dans, video, lumini - toate la nota inalte. n-as putea spune ce exprima, unele cronici vad in "amjad" identitatea masculina care isi pierde din ce in ce mai des, mai voluptuos, mai tragic limitele si granitele in feminin.
mie mi s-a parut doar great art. ca orice arta mare e despre viata si atat. stiti teoria asta a mea deja, nu va mai plictisesc. probabil insa, ca si-n filosofie si-n orice alt domeniu cultural, si-n viata intrebarile se schimba din cand in cand, in unele puncte de inflexiune ale umanitatii. excuse my language!
revenind, am stat cu muschii si nervii incordati din primul minut pana la final. breathtaking
din trimitere culturala in alta trimitere la fel de culturala a ajuns sa mi se faca dor de Lisabona.
urmeaza o paranteza de denigrare firefox. pt cei care iubesc neconditionat browser-ul asta sau ce naiba o fi, sariti paranteza. tocmai ce mi s-a inchis firefox si-am pierdut tot ce scrisesem in post. nu stiam ca si firefox-ul poate sa se comporte atat de impredictibil :( tocmai cand gasisem ritmul potrivit. paranthesis over.
fragmentul de pe youtube este dintr-un alt spectacol al la la la human steps, "amelia". la la la human steps e o companie de dans contemporan canadiana. reinterpreteaza tehnicile baletului clasic pana aproape de scamatorie. se misca extrem de repede cu o agilitate si un control al miscarilor supra-umane.
dincolo de tehnica, amjad ramane unul din cele mai bune specatacole pe care le-am vazut. muzica, dans, video, lumini - toate la nota inalte. n-as putea spune ce exprima, unele cronici vad in "amjad" identitatea masculina care isi pierde din ce in ce mai des, mai voluptuos, mai tragic limitele si granitele in feminin.
mie mi s-a parut doar great art. ca orice arta mare e despre viata si atat. stiti teoria asta a mea deja, nu va mai plictisesc. probabil insa, ca si-n filosofie si-n orice alt domeniu cultural, si-n viata intrebarile se schimba din cand in cand, in unele puncte de inflexiune ale umanitatii. excuse my language!
revenind, am stat cu muschii si nervii incordati din primul minut pana la final. breathtaking
Stiff jazz...
de la Dzihan & Kamien
invingeti-va judecata dupa aparente si-ascultati!
uitasem de ei...shame on me!
invingeti-va judecata dupa aparente si-ascultati!
uitasem de ei...shame on me!
duminică, 7 februarie 2010
Elation
1. mai ludica2. mai generoasa
3. mai deschisa
Romania inzapezita e sublima.
Scuzati-mi incantarea si entuziasmul.
F inspirati cei de la Realitatea, un vals straussian merge de minune cu peisajul de afara.
Pozele sunt facute cu telefonul la intersectia 13
Septembrie cu Trafic 
Greu.sâmbătă, 6 februarie 2010
Ce-or face ghioceii?
- intrebarea metafizica a zilei
Sa te gandesti la binele ghioceilor cand o duci extrem de greu e cel putin dificil. Sa te preocupe welfare-ul ghioceilor si nu well-being-ul tau e semnul unui suflet delicat..
..Al unei tiganci cu care m-am conversat in autobuz. O femeie la 60 ani cu un zambet transfigurant pe o fata dificil de descris altfel decat cosmaresca si cu o voce melodioasa dar stinsa.
M-am hotarat greu sa intru in vorba, am judecat dupa aparente...
Cand v-ati gandit ultima oara la binele ghioceilor? :)
Dedicatie in spirit pentru tiganca si alti poeti ai zilei:
Sa te gandesti la binele ghioceilor cand o duci extrem de greu e cel putin dificil. Sa te preocupe welfare-ul ghioceilor si nu well-being-ul tau e semnul unui suflet delicat..
..Al unei tiganci cu care m-am conversat in autobuz. O femeie la 60 ani cu un zambet transfigurant pe o fata dificil de descris altfel decat cosmaresca si cu o voce melodioasa dar stinsa.
M-am hotarat greu sa intru in vorba, am judecat dupa aparente...
Cand v-ati gandit ultima oara la binele ghioceilor? :)
Dedicatie in spirit pentru tiganca si alti poeti ai zilei:
Guido, Guido!
Nine - un film dizgratios
Guido, interpretat de Daniel-Day Lewis, e un regizor in criza existentiala care nu reuseste sa-si echilibreze alegerile si sa-si regaseasca inspiratia pentru un nou film.
Desi e musical, adica multa muzica si dans...
Desi e o copie (fara imaginatie) a lui 8 1/2 (Fellini), deci cu multe femei gratioase per se (Nicole Kidman, Marion Cotillard, Penelope Cruz, Judi Dench, Kate Hudson, Sophia Loren, Stacy Ferguson)...
Desi..., desi..., filmul e un "flops", vorba personajelor care se refera la ultimele filme ale lui Guido, si n-are nici un fel de gratie. E mai mult decat mediocru si isi propune sa macelareasca actrite bune. Singurele care si-au gasit relativ ritmul au fost Penelope Cruz si Kate Hudson.
Daca ma refer la replici, sunt suportabile doar cele preluate din 8 1/2.
Muzica este oribil de simpla, suna foarte asemanator in ritm, culoare si frazare cu "Chicago". Partile muzicale sunt lungite inexplicabil pana in punctul in care incepi sa te foiesti in scaun si sa ridici mainile in semn de exasperare. Textul melodiilor parca e luat din cantecele pentru adolescenti, cu declaratii simple si siropoase. In plus, filmul e inundat de french can-can si multe femei cu pene roz lipite prin toate partile corpului. Nu vad rostul prezentelor "penate".
Statement-ul cel mai puternic: la joie de vivre, asta-i tot ce-avem nevoie si ce pot ei sa ne ofere. Fals, Nine nu-ti provoaca nici macar un zambet, doar un rictus de neplacere.
Raman cu intrebarea: de ce sa faci un musical dupa 8 1/2?
Recomandare: de nevazut.
Guido, interpretat de Daniel-Day Lewis, e un regizor in criza existentiala care nu reuseste sa-si echilibreze alegerile si sa-si regaseasca inspiratia pentru un nou film.
Desi e musical, adica multa muzica si dans...
Desi e o copie (fara imaginatie) a lui 8 1/2 (Fellini), deci cu multe femei gratioase per se (Nicole Kidman, Marion Cotillard, Penelope Cruz, Judi Dench, Kate Hudson, Sophia Loren, Stacy Ferguson)...
Desi..., desi..., filmul e un "flops", vorba personajelor care se refera la ultimele filme ale lui Guido, si n-are nici un fel de gratie. E mai mult decat mediocru si isi propune sa macelareasca actrite bune. Singurele care si-au gasit relativ ritmul au fost Penelope Cruz si Kate Hudson.
Daca ma refer la replici, sunt suportabile doar cele preluate din 8 1/2.
Muzica este oribil de simpla, suna foarte asemanator in ritm, culoare si frazare cu "Chicago". Partile muzicale sunt lungite inexplicabil pana in punctul in care incepi sa te foiesti in scaun si sa ridici mainile in semn de exasperare. Textul melodiilor parca e luat din cantecele pentru adolescenti, cu declaratii simple si siropoase. In plus, filmul e inundat de french can-can si multe femei cu pene roz lipite prin toate partile corpului. Nu vad rostul prezentelor "penate".
Statement-ul cel mai puternic: la joie de vivre, asta-i tot ce-avem nevoie si ce pot ei sa ne ofere. Fals, Nine nu-ti provoaca nici macar un zambet, doar un rictus de neplacere.
Raman cu intrebarea: de ce sa faci un musical dupa 8 1/2?
Recomandare: de nevazut.
joi, 4 februarie 2010
Servicii de Romania - studiu de caz: Diverta :P
Daca v-ati intrebat de la ce vine Diverta, nu vine de la divertisment, nici de la diverse, ci de la diversiune. :)
Am fost interogata de ce n-am mai scris in ultimul timp. Cel mai simplu raspuns: pt ca nu m-a mai exasperat (mai) nimic...
Pana in seara asta. Nu voiam decat sa cumpar niste bilete la concertul Air...
In weekend fusesem la doua Diverta, la prima nu mai ofereau, mai nou, bilete la vanzare.
La a doua nu cred c-au avut vreodata desi e in Mall Afi Palace, unde mereu fierbe de lume. In sfarsit, si-or fi facut oamenii o analiza cost-beneficiu si-au ajuns la cz. ca e mai eficient sa nu ofere servicii omogene in toate librariile lor (ma indoiesc).
In seara asta am coborat special la Unirea ca sa iau biletele. In prealabil am sunat si m-am asigurat ca mai au. Halal prudenta! Suflatul in iaurt nu mai e de muuult timp suficient. Tocmai ce-am oftat adanc, aducandu-mi aminte ce-am zarit imprimat pe o hartie la casa: "biletele se platesc numai in numerar". Desi ultima oara platisem cu cardul. N-aveam cash.
A urmat si in cazul meu o analiza cost-beneficiu. Pai daca pt 2-3 amarate de bilete platesc asemenea costuri de tranzactionare, daca pana sa pup eu intr-un final apoteotic cererea cu oferta, trebuie sa am costuri atat de mari cu cautarea ofertei (timp, energie, plus costul de oportunitate)...
Si daca la costurile astea se adauga si costurile cu comisioane bancare legate de eliberarea cash-ului de pe card...
Deci daca toate de mai sus se intampla, poate c-ar tr sa consider costurile deja facute pana acum ca si sunk costs si gata. Nu le mai recuperez, dar nici nu ma mai expun la alte pierderi. Cateodata u just have to let it go...
Deschid o lista cu furnizori de servicii din Romania care ne-au enervat si merita boicotati.
Prima pe lista:
1. Diverta
Propuneri pt pozitia numarul 2?
Am fost interogata de ce n-am mai scris in ultimul timp. Cel mai simplu raspuns: pt ca nu m-a mai exasperat (mai) nimic...
Pana in seara asta. Nu voiam decat sa cumpar niste bilete la concertul Air...
In weekend fusesem la doua Diverta, la prima nu mai ofereau, mai nou, bilete la vanzare.
La a doua nu cred c-au avut vreodata desi e in Mall Afi Palace, unde mereu fierbe de lume. In sfarsit, si-or fi facut oamenii o analiza cost-beneficiu si-au ajuns la cz. ca e mai eficient sa nu ofere servicii omogene in toate librariile lor (ma indoiesc).
In seara asta am coborat special la Unirea ca sa iau biletele. In prealabil am sunat si m-am asigurat ca mai au. Halal prudenta! Suflatul in iaurt nu mai e de muuult timp suficient. Tocmai ce-am oftat adanc, aducandu-mi aminte ce-am zarit imprimat pe o hartie la casa: "biletele se platesc numai in numerar". Desi ultima oara platisem cu cardul. N-aveam cash.
A urmat si in cazul meu o analiza cost-beneficiu. Pai daca pt 2-3 amarate de bilete platesc asemenea costuri de tranzactionare, daca pana sa pup eu intr-un final apoteotic cererea cu oferta, trebuie sa am costuri atat de mari cu cautarea ofertei (timp, energie, plus costul de oportunitate)...
Si daca la costurile astea se adauga si costurile cu comisioane bancare legate de eliberarea cash-ului de pe card...
Deci daca toate de mai sus se intampla, poate c-ar tr sa consider costurile deja facute pana acum ca si sunk costs si gata. Nu le mai recuperez, dar nici nu ma mai expun la alte pierderi. Cateodata u just have to let it go...
Deschid o lista cu furnizori de servicii din Romania care ne-au enervat si merita boicotati.
Prima pe lista:
1. Diverta
Propuneri pt pozitia numarul 2?
duminică, 24 ianuarie 2010
Tom Waits on religion :)
"God's a short guy, he started in the mail room and worked his way up. He invested well..." - Tom Waits
And here is "Chocolate Jesus":
And here is "Chocolate Jesus":
joi, 21 ianuarie 2010
Financial Times...
Am rasfoit Financial Times si International Herald Tribune.
Nu la serviciu (criza economica --> cutting costs), ci la sala :). Am o sala speciala unde nu doar ca te delectezi urmarind 20 de barbati cum trag de fiare, dar poti citi si ziare bune.
Forfetarul (se pare ca prin salile de sport se spala bani mai multi decat prin alte business-uri, deci li se va aplica impozitul forfetar...spalati in continuare, dar dati-ne noua mai mult) o sa aiba grija si de FT-ul de la sala. Adios! Ramanem cu barbatii.
Ce-am citit? Bineinteles despre preluarea Cadbury de catre Kraft si despre motivele economice ale deal-ului (economies of scale and scope, folosirea canalelor de distributie ale Cadbury, specializarea pe segmentele value adding -ciocolata si guma-, etc).
Cadbury are in Romania Kandia-Excelent. Citeam la serviciu ca EU nu accepta deal-ul decat daca se vand subsidiarele din Romania si Polonia unde Kraft ar avea pozitie dominanta post-achizitie. O oportunitate pt M&A-ul din Romania? Se pare ca nu, pt ca un gigant precum Kraft are un M&A advisor de calibru mare. Dar nu se stie niciodata...
Altceva? Un agricultor a creat un brand pt capsunile pe care le vinde. Strategia lui e mai complicata decat atat, dar ideea de brand in agricultura mi s-a parut originala. O idee buna pt fermieri sa obtina mai mult din surplusul intermediarilor. Mi-as face si eu o afacere de genul asta. Un business legat de pamant si plantutze mi se pare ideala. Din pacate nu suna si profitabil pana la "capsunarul" asta. De ce ideala? Pt ca se leaga de preocuparile ancestrale (vanatoare si cules/agricultura) si, oricat as nega, this speaks to me, si pt ca ar fi o legatura cu lumea contemporana (strategii de business, analiza financiara etc).
La final am lasat o stire trista dar totusi optimista intr-un mod ciudat. A murit Eric Rohmer. Trist. Optimist faptul ca traia tot timpul cat eu imi imaginam ca disparuse. A fost o surpriza sa aflu ca a murit acum la 89 de ani.
Dupa ce-ati citit si revista presei, somn usor! :)
Nu la serviciu (criza economica --> cutting costs), ci la sala :). Am o sala speciala unde nu doar ca te delectezi urmarind 20 de barbati cum trag de fiare, dar poti citi si ziare bune.
Forfetarul (se pare ca prin salile de sport se spala bani mai multi decat prin alte business-uri, deci li se va aplica impozitul forfetar...spalati in continuare, dar dati-ne noua mai mult) o sa aiba grija si de FT-ul de la sala. Adios! Ramanem cu barbatii.
Ce-am citit? Bineinteles despre preluarea Cadbury de catre Kraft si despre motivele economice ale deal-ului (economies of scale and scope, folosirea canalelor de distributie ale Cadbury, specializarea pe segmentele value adding -ciocolata si guma-, etc).
Cadbury are in Romania Kandia-Excelent. Citeam la serviciu ca EU nu accepta deal-ul decat daca se vand subsidiarele din Romania si Polonia unde Kraft ar avea pozitie dominanta post-achizitie. O oportunitate pt M&A-ul din Romania? Se pare ca nu, pt ca un gigant precum Kraft are un M&A advisor de calibru mare. Dar nu se stie niciodata...
Altceva? Un agricultor a creat un brand pt capsunile pe care le vinde. Strategia lui e mai complicata decat atat, dar ideea de brand in agricultura mi s-a parut originala. O idee buna pt fermieri sa obtina mai mult din surplusul intermediarilor. Mi-as face si eu o afacere de genul asta. Un business legat de pamant si plantutze mi se pare ideala. Din pacate nu suna si profitabil pana la "capsunarul" asta. De ce ideala? Pt ca se leaga de preocuparile ancestrale (vanatoare si cules/agricultura) si, oricat as nega, this speaks to me, si pt ca ar fi o legatura cu lumea contemporana (strategii de business, analiza financiara etc).
La final am lasat o stire trista dar totusi optimista intr-un mod ciudat. A murit Eric Rohmer. Trist. Optimist faptul ca traia tot timpul cat eu imi imaginam ca disparuse. A fost o surpriza sa aflu ca a murit acum la 89 de ani.
Dupa ce-ati citit si revista presei, somn usor! :)
miercuri, 20 ianuarie 2010
marți, 19 ianuarie 2010
Si iata spiritul! (no joke intended :) )
Explorator...
Ma gandeam azi sa ma fac explorator pe la 50 de ani...Sa plec in Amazon, Australia sau alte zone cu populatii izolate si indepartate... Explorator de meserie, adica sa ma tina vreo 5-10 ani...
De ce? Ca experienta initiatica. Contactul cu culturi socant diferite, care sa-mi puna sub semnul intrebarii propriile valori si modul de a vedea lumea, sa ma ajute sa evoluez spiritual...
Ar fi o provocare si fizica, bineinteles.
Sa-ti depasesti limitele (o expresie f occidentala parca, care tine de competitie) prin cunoastere profunda. In civilizatia noastra se valorizeaza putin evolutia morala/respectul/pacea/comuniunea cu oamenii si natura. E un loc comun...Se accentueaza evolutia materiala, care se masoara in proprietati, si cea intelectuala, sa stii cat mai multe si sa rezolvi probleme care tin de intelect...
...
Pe de alta parte, daca ma gandesc la scriitori/filosofi mari, multi n-au iesit din orasul lor (Kant) sau au scris cele mai importante opere ca emanatii (sunt oribil de pretentioasa in seara asta) ale circumstantelor in care au crescut si s-au dezvoltat (Grass, Faulkner, Marquez, Mann). Nu stiu nici un produs cultural remarcabil aparut in urma unei calatorii initiatice de genul explorarilor...Poate doar Teoria evolutionista a lui Darwin, which is not insignificant (dar parca in calatoriile lui a gasit dovezi care sa-i sustina ipotezele de lucru)... Sau sunt doar ignoranta si nu detin datele relevante. Poate exista astfel de opere.
Dar daca nu exista, asta ar fi un argument ca nu poti cunoaste (un verb tipic pt noi) intim decat contextul in care te-ai nascut si te-ai maturizat. Nu poti evolua decat in limitele date de contextul tau. I'm fine with that, nu m-as putea simti aborigen din Amazon, conced asta.
Dar neputand cunoaste decat un astfel de context, nu te poate inspira cu adevarat o cultura cu totul diferita. Asta cred ca e o problema. Adica un "clash" cultural s-ar putea sa nu te imbogateasca prea mult. Nu stiu... Poate cei "iluminati" de astfel de experiente indepartate au gasit sensuri care le-au "cerut" sa taca...Poate gandesc in categorii prea occidentale...F probabil produsul unor calatorii initiatice nu se masoara in carti bune...
Interesati de viata de explorator?
De ce? Ca experienta initiatica. Contactul cu culturi socant diferite, care sa-mi puna sub semnul intrebarii propriile valori si modul de a vedea lumea, sa ma ajute sa evoluez spiritual...
Ar fi o provocare si fizica, bineinteles.
Sa-ti depasesti limitele (o expresie f occidentala parca, care tine de competitie) prin cunoastere profunda. In civilizatia noastra se valorizeaza putin evolutia morala/respectul/pacea/comuniunea cu oamenii si natura. E un loc comun...Se accentueaza evolutia materiala, care se masoara in proprietati, si cea intelectuala, sa stii cat mai multe si sa rezolvi probleme care tin de intelect...
...
Pe de alta parte, daca ma gandesc la scriitori/filosofi mari, multi n-au iesit din orasul lor (Kant) sau au scris cele mai importante opere ca emanatii (sunt oribil de pretentioasa in seara asta) ale circumstantelor in care au crescut si s-au dezvoltat (Grass, Faulkner, Marquez, Mann). Nu stiu nici un produs cultural remarcabil aparut in urma unei calatorii initiatice de genul explorarilor...Poate doar Teoria evolutionista a lui Darwin, which is not insignificant (dar parca in calatoriile lui a gasit dovezi care sa-i sustina ipotezele de lucru)... Sau sunt doar ignoranta si nu detin datele relevante. Poate exista astfel de opere.
Dar daca nu exista, asta ar fi un argument ca nu poti cunoaste (un verb tipic pt noi) intim decat contextul in care te-ai nascut si te-ai maturizat. Nu poti evolua decat in limitele date de contextul tau. I'm fine with that, nu m-as putea simti aborigen din Amazon, conced asta.
Dar neputand cunoaste decat un astfel de context, nu te poate inspira cu adevarat o cultura cu totul diferita. Asta cred ca e o problema. Adica un "clash" cultural s-ar putea sa nu te imbogateasca prea mult. Nu stiu... Poate cei "iluminati" de astfel de experiente indepartate au gasit sensuri care le-au "cerut" sa taca...Poate gandesc in categorii prea occidentale...F probabil produsul unor calatorii initiatice nu se masoara in carti bune...
Interesati de viata de explorator?
duminică, 17 ianuarie 2010
Cu potential
Ce mi-ar placea sa vad sapt. viit:
- Capra sau cine e Sylvia? Cu Marcel Iures la Teatrul Act --Marti
- Concertul de la Ateneu, program Rachmaninov si Prokofiev --Joi/vineri
- The Imaginarium of Dr. Parnassus, de Terry Gilliam, cu Johnny Depp, Jude Law, Heath Ledger, Christopher Plummer, Colin Farrell, Lily Cole, Tom Waits --incepand de joi la Movieplex
miercuri, 13 ianuarie 2010
Seara de iarna
Fujiko Hemming (o pianista de aproximativ 80 de ani, asurzita intr-un acces de febra acum 40 ani) si Filarmonica George Enescu la Ateneu asta-seara.
A fost placut dar fara stralucire. Cuminte si fara imaginatie. Sau poate mi-a lipsit disponibilitatea necesara...
Scuze pentru calitatea fotografiei, am folosit telefonul.
luni, 11 ianuarie 2010
Demontand chiuveta...Evrika!
Am aflat de ce-ul existentei mele demontand bateria de la chiuveta din baie. Simplu. Nu e nevoie de experiente mai profunde. Si n-a fost nevoie sa merg sa meditez in Tibet.
Desi am luat o baterie noua - Grohe, de cel putin 5 ori mai scumpa decat una obisnuita,...desi plina de sperante si vizualizand viitorul luminos al noii baterii in baia mea...totul s-a naruit in demersul sisific de a demonta bateria veche. Dramatic, nu-i asa?
Incercand si incercand, si rupandu-mi degetele si pielea de pe degete chinuindu-ma s-o demontez, m-a lovit un inteles profund. E muuult mai greu sa scapi de lucrurile, ideile, obisnuintele, prejudecatile, you name it, vechi si demontate in numarate situatii(nu si in cazul bateriei), decat sa accepti ceva mai bun, dar nou.
Ceea ce raspunde poate si la intrebarea de ce mai traim in Romania...
Trist dar cuprinzator...
P.S.: Poate va intrebati de ce m-am apucat ad-hoc sa fac pe instalatorul...e o poveste si aici, curand poate va voi face hatarul sa va delectez cu o alta istorisire din categoria "Romania".
Desi am luat o baterie noua - Grohe, de cel putin 5 ori mai scumpa decat una obisnuita,...desi plina de sperante si vizualizand viitorul luminos al noii baterii in baia mea...totul s-a naruit in demersul sisific de a demonta bateria veche. Dramatic, nu-i asa?
Incercand si incercand, si rupandu-mi degetele si pielea de pe degete chinuindu-ma s-o demontez, m-a lovit un inteles profund. E muuult mai greu sa scapi de lucrurile, ideile, obisnuintele, prejudecatile, you name it, vechi si demontate in numarate situatii(nu si in cazul bateriei), decat sa accepti ceva mai bun, dar nou.
Ceea ce raspunde poate si la intrebarea de ce mai traim in Romania...
Trist dar cuprinzator...
P.S.: Poate va intrebati de ce m-am apucat ad-hoc sa fac pe instalatorul...e o poveste si aici, curand poate va voi face hatarul sa va delectez cu o alta istorisire din categoria "Romania".
Sobolan sau caine?
Nu e vorba de zodiacul chinezesc, ci despre traiul in Romania.
De dimineata aveam sentimentul ca sunt un caine prins de hingheri si carat intr-o masina care-l arunca dintr-o parte in alta cu alti caini la fel de ghinionisti. Asta era autobuzul. Imi venea sa-mi iau campii. Numai culori gri-negru-pamantii, de la fetzele oamenilor la hainele lor si la mizeria de pe jos.
Seara, in Grozavesti cautand o cheie reglabila (nu ma-ntrebati pentru ce), ies din metrou si, surpriza, o bezna asternuta linistit si nesimtit peste un santier malos. Incredibil...Nu vedeai unde calci si nu vedeai incotro te-ndrepti, erai doar ingradit de niste garduri ca sa nu zburzi dupa pofta inimii (o, da!) pe santier. Eram intr-un labirint varianta romaneasca (dragi constructori, nu-i deloc haios labirintul vostru). Incercam sa ma tin dupa niste studenti care, mai ghinionisti decat mine, stiau drumul. Trebuie sa-ti taie tot elanul sa mai traiesti in Romania, tanar fiind, venit in Bucuresti cu imagini inocente despre viitor, dar obligat sa traiesti ca un sobolan intr-o groapa noroioasa. Ce sfarsit de lume e Grozavesti-ul acum! Curat Grozavesti, monser! Grozavii ca-n Grozavesti!
Ma simteam intr-un film noir desi nu ma urmarea nimeni. Ma urmarea doar o apasare, probabil ca asa se simt sobolanii atunci cand sunt nefericiti de conditia lor de sobolani. Ce film noir? Doar o bezna diforma. Intr-un film noir, lumina e mai mult decat inteligenta.
De ce mai traim in Romania? Raspunsul in postarea urmatoare.
De dimineata aveam sentimentul ca sunt un caine prins de hingheri si carat intr-o masina care-l arunca dintr-o parte in alta cu alti caini la fel de ghinionisti. Asta era autobuzul. Imi venea sa-mi iau campii. Numai culori gri-negru-pamantii, de la fetzele oamenilor la hainele lor si la mizeria de pe jos.
Seara, in Grozavesti cautand o cheie reglabila (nu ma-ntrebati pentru ce), ies din metrou si, surpriza, o bezna asternuta linistit si nesimtit peste un santier malos. Incredibil...Nu vedeai unde calci si nu vedeai incotro te-ndrepti, erai doar ingradit de niste garduri ca sa nu zburzi dupa pofta inimii (o, da!) pe santier. Eram intr-un labirint varianta romaneasca (dragi constructori, nu-i deloc haios labirintul vostru). Incercam sa ma tin dupa niste studenti care, mai ghinionisti decat mine, stiau drumul. Trebuie sa-ti taie tot elanul sa mai traiesti in Romania, tanar fiind, venit in Bucuresti cu imagini inocente despre viitor, dar obligat sa traiesti ca un sobolan intr-o groapa noroioasa. Ce sfarsit de lume e Grozavesti-ul acum! Curat Grozavesti, monser! Grozavii ca-n Grozavesti!
Ma simteam intr-un film noir desi nu ma urmarea nimeni. Ma urmarea doar o apasare, probabil ca asa se simt sobolanii atunci cand sunt nefericiti de conditia lor de sobolani. Ce film noir? Doar o bezna diforma. Intr-un film noir, lumina e mai mult decat inteligenta.
De ce mai traim in Romania? Raspunsul in postarea urmatoare.
miercuri, 6 ianuarie 2010
Despre intimidare
Despre intimidare - indirect -. Lucrurile care-mi plac mult ma blocheaza, ma intimideaza...asa s-a intamplat in seara asta datorita concertului lui Mircea Tiberian...fara cuvinte
luni, 4 ianuarie 2010
I put a spell on you
http://www.youtube.com/watch?v=aad0EoncFRw&NR=1
How about this? Hahaha...Priceless! Can't have enough of it!
The old ones...I discover they're more original, more intelligent, with more sense of humor than their present imitators: Iggy Pop http://www.youtube.com/watch?v=OM9b3uUQ2zI&feature=related (in case you're wondering where you heard it before, probably in Lock, Stock..., I think it's the scene in which the guy loses the money in the poker game and has to go and tell his friends) - Prodigy, Grace Jones - Lady Gaga, David Bowie, etc
And I cannot leave aside the inspiration they gave in fashion: think of Iggy's and John Galliano's images, Grace and David were muses in their time for real artists (like Andy Warhol) and now for their imitators that think reinventing the wheel is chic...:)
How about this? Hahaha...Priceless! Can't have enough of it!
The old ones...I discover they're more original, more intelligent, with more sense of humor than their present imitators: Iggy Pop http://www.youtube.com/watch?v=OM9b3uUQ2zI&feature=related (in case you're wondering where you heard it before, probably in Lock, Stock..., I think it's the scene in which the guy loses the money in the poker game and has to go and tell his friends) - Prodigy, Grace Jones - Lady Gaga, David Bowie, etc
And I cannot leave aside the inspiration they gave in fashion: think of Iggy's and John Galliano's images, Grace and David were muses in their time for real artists (like Andy Warhol) and now for their imitators that think reinventing the wheel is chic...:)
duminică, 3 ianuarie 2010
Viata de huzur
Dupa-amiaza de duminica, ultima zi libera dintr-un sir de saisprezece: masina de spalat toarce reassuring in bucatarie (in loc de pisica), un pahar de vin rosu asteapta sa-mi mai moi buzele, citesc despre efficiency wages, in cuptor sfaraie un muschiulet de porc, copacii sunt albiti de zapada si totul e invaluit in Brahms.
Pace...
Mai tarziu voi da o fuga la sala si cam atat.
Pace...
Mai tarziu voi da o fuga la sala si cam atat.
vineri, 1 ianuarie 2010
Joie de vivre
2010, here we come! :) Brace yo'self!
http://www.youtube.com/watch?v=Jeal3R2c-DU
Manteca! Afro-Cuban rhythms with a touch of swing...they are so happy feeling the music, dancing it, making it...inspiring :)
http://www.youtube.com/watch?v=Jeal3R2c-DU
Manteca! Afro-Cuban rhythms with a touch of swing...they are so happy feeling the music, dancing it, making it...inspiring :)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
