A single man - a boring man

Primul film al lui Tom Ford ii seamana leit: batos, pedant, cu mult stil, hedonist, fara sa treaca de zona confortului desi are pretentii c-o face.

Se vrea povestea dramei pe care o traieste Colin Firth:  moartea partenerului de viata. De fapt primim o bijuterie stilistica si, ca orice bijuterie, ne pastreaza la suprafata. Privitorul e marcat de filigranul si minutia fiecarui detaliu si uita motivul anxietatii. Deci probabilitatea sa avem revelatia finititudinii si fragilitatii privind o bijuterie e zero. Initiativa fordiana e auto-anulanta, iar premisele gresite. Firth traieste intr-un cocon magnific (casa impecabila, haine impecabile, barbati bronzati impecabil cu pectorali sculptati etc, etc), dar e un univers al obiectelor frumoase si atat. Suna a gol. Frumosul, in starea lui cea mai de jos: dragutul, dragalasul, finutul, e rege. Confortul e valoarea suprema. Colin Firth ajunge sa ne amuze pana si in pregatirea sinuciderii. Lasa o nota despre cum sa-i fie legata cravata "pe ultimul drum": in nod Windsor. Nu-si gaseste pozitia cea mai confortabila in care sa-si traga un glont in cap. Tom Ford e ca o florareasa. Iubeste florile. Dar faptul ca traieste printre ele, inconjurat de frumosul pe care-l vinde, nu-i asigura atingerea vreunui nivel artistic oarecare. Comparatia cu florareasa nu e intamplatoare, Ford chiar are o sensibilitate tipic feminina, dar doar atat.

Firth si Julianne Moore sunt bineinteles foarte buni. Firth balanseaza intre apolinic si dionisiac, trece cu usurinta de la raceala si distanta, la o apropiere si caldura care-ti taie respiratia. Moore e grafica si retinuta sau foarte feminina si pasionala. Simti in fiecare gros plan cat de delicata si vulnerabila e.

A Single Man, ca idee si maniera, seamana mult cu The Hours, dar e de cateva ori mai slab.