Sobolan sau caine?

Nu e vorba de zodiacul chinezesc, ci despre traiul in Romania.

De dimineata aveam sentimentul ca sunt un caine prins de hingheri si carat intr-o masina care-l arunca dintr-o parte in alta cu alti caini la fel de ghinionisti. Asta era autobuzul. Imi venea sa-mi iau campii. Numai culori gri-negru-pamantii, de la fetzele oamenilor la hainele lor si la mizeria de pe jos.

Seara, in Grozavesti cautand o cheie reglabila (nu ma-ntrebati pentru ce), ies din metrou si, surpriza, o bezna asternuta linistit si nesimtit peste un santier malos. Incredibil...Nu vedeai unde calci si nu vedeai incotro te-ndrepti, erai doar ingradit de niste garduri ca sa nu zburzi dupa pofta inimii (o, da!) pe santier. Eram intr-un labirint varianta romaneasca (dragi constructori, nu-i deloc haios labirintul vostru). Incercam sa ma tin dupa niste studenti care, mai ghinionisti decat mine, stiau drumul. Trebuie sa-ti taie tot elanul sa mai traiesti in Romania, tanar fiind, venit in Bucuresti cu imagini inocente despre viitor, dar obligat sa traiesti ca un sobolan intr-o groapa noroioasa. Ce sfarsit de lume e Grozavesti-ul acum! Curat Grozavesti, monser! Grozavii ca-n Grozavesti!

Ma simteam intr-un film noir desi nu ma urmarea nimeni. Ma urmarea doar o apasare, probabil ca asa se simt sobolanii atunci cand sunt nefericiti de conditia lor de sobolani. Ce film noir? Doar o bezna diforma. Intr-un film noir, lumina e mai mult decat inteligenta.

De ce mai traim in Romania? Raspunsul in postarea urmatoare.